RO-ALERT: sistemul de avertizare a populației începe testele
Sistemul de avertizare a populației în caz de dezastru, RO-ALERT, va începe să fie testat, întâi local, apoi la nivel național.
Sistemul RO-ALERT a fost gândit undeva în 2017 și au fost făcute ceva progrese începând de atunci, însă până acum n-am avut ocazia să vedem teste la scară mai largă ale sistemului. Totuși, lucrurile se schimbă începând de mâine, 27 iunie, când va începe testarea acestui nou sistem.
Pentru început, sistemul RO-ALERT va fi testat în anumite zone din București. După această fază incipientă, testarea sistemului se va face la nivel național. Dacă te afli într-o zonă în care va fi testat sistemul, pe telefonul tău va apărea o notificare cu mesajul: ”Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție. DSU-IGSU. Asigurăm cetățenii că aceste testări sunt absolut necesare și apelăm la înțelegerea acestora pentru eventualul disconfort creat.”
Așadar, dacă telefonul îți vibrează mâine și vezi un mesaj ciudat, să nu te sperii, că n-ai de ce. Sistemul este implementat cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale și va fi operat de către structurile operaționale ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și a structurilor subordonate. Proiectul a fost adoptat pe 28 februarie de Camera Deputaților.
Sistemul este creat pentru a fi folosit în cazurile în care sănătatea sau viața cetățenilor ar fi puse în pericol iminent. Astfel, în situații de fenomene meteo extreme, de calamități, de atacuri teroriste sau de alte situații care pot amenința grav comunitățile, sistemul va fi folosit și vei primi pe telefon avertizări instantanee.
Sistemul permite ca mesajele să fie afișate instantaneu fără să fie necesară vreo intervenție a utilizatorului. De asemenea, mesajele se vor repeta la un anumit interval de timp și vor fi recepționate și de cei care folosesc serviciul de roaming.